Ida-Anamaria Olteanu este o artistă pasionată de explorarea materialelor diverse, de la textile la plastic și adeziv, în căutarea unor noi procese de pictură în cadrul practicii sale artistice. Ea consideră că toate experimentele continue pe care le desfășoară reprezintă, în esență, o explorare a întâmplării, deschizând noi perspective pentru investigații ulterioare și generând idei noi. Pentru ea, rădăcina invenției este reprezentată de curiozitatea estetică.
Ida și-a început formarea artistică la Universitatea din Northampton, unde a obținut o diplomă de licență în Arte Frumoase, specializată în pictură și desen, între 2019 și 2022. În prezent, urmează cursul de design textil, la nivel de masterat, în cadrul Universitatății de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Ea se inspiră din cuvintele lui Ring Petersen, care subliniază importanța lărgirii definiției spațiului în relație cu pictura. În acest context, Ida-Anamaria Olteanu se concentrează pe experimente care explorează relația picturii cu obiectele, spațiul și diverse aspecte ale culturii cotidiene. În arta sa, curiozitatea estetică este forța motrice care o determină să asambleze bucăți de pictură cu materiale obișnuite, urmând o natură ciclică a procesului de creație și reutilizând materialele pentru a crea noi opere.
Experiențele sale artistice includ competențe în pictură și desen, tehnici de tipărire precum litografia și monoprintul, vopsirea, realizarea de produse handmade și editare digitală. Ida este un artist eco-friendly, preocupată de generarea de idei conceptuale inovatoare.
Membră a Societății de Artă a Universității din Northampton, artista și-a dezvoltat abilitățile atât teoretice, cât și practice, creând lucrări care explorează tiparele și mișcarea, generând dinamism.
Ida-Anamaria Olteanu își descrie arta ca pe o călătorie culturală frumos desenată cu culori și modele, care ghidează publicul prin spirale și labirinturi către alte dimensiuni imaginative. Aceasta, prin emanciparea liniei, ilustrează forma ca o expresie externă a unei lumi interioare invizibile. În lumina potrivită, „O linie este o energie, și își împrumută forța din energia celui care o desenează.” – Henry van de Velde.